Ian 31, 2017 Blog 0 comment

Parazăpezile și rolul acestora

wtb-parazapeziFrigul revine în fiecare an, iar lunile de iarnă sunt lungi și pline de zăpadă. În această perioadă foarte multe persoane își fac probleme cu privire la acoperișul de metal.

Sunt acoperișuri pentru care se optează deoarece prezintă o serie de avantaje, unul dintre ele este protejarea interiorului și a structurii.

Parazăpezile pentru acoperiș sunt elemente care permit zăpezii și gheții să cadă în cantități mici pe pământ, fie să se topească complet înainte de a cădea pe sol.

Instalarea de parazăpezi pe acoperiș previne căderea neașteptată a zăpezii sau gheții de pe acoperiș, care este cunoscută drept avalanșă de acoperiș.

O avalanșă de acoperiș poate afecta oameni, animale, mașini, jgheaburi, guri de aerisire și orice altceva care se află în imediata apropiere sau sub acoperiș.

Parazăpezile se folosesc de sute de ani și din punct de vedere istoric au fost folosite pe acoperișuri din ardezie, țiglă și metal. Ele au apărut în New England (Noua Anglie) pe la sfârșitul anilor 1800. Primele parazăpezi au fost de fapt niște brațe atașate de streașina unui acoperiș, cu pietre plasate deasupra brațelor, pentru a ține în spatele lor zăpadă.

În prezent, ele sunt fabricate pe baza experienței acumulate de-a lungul timpului. Parazăpezile s-au dovedit a fi o foarte bună metodă de a menține integritatea acoperișului. Acestea pot fi instalate fie pe un acoperiș nou, fie pe unul deja existent.

Multe dintre parazăpezi sunt disponibile într-o multitudine de culori. Ele sunt potrivite pentru orice tip de acoperiș și pentru cele mai pretențioase gusturi.

Parazăpezile au rolul de a opri zăpada pe acoperiș. Ca și apa, zăpada este coezivă. Ați aruncat vreodată un bulgăre de zăpadă care a lovit vreun copac sau semnul Stop? Asta e coeziunea. Cu alte cuvinte, moleculele se lipesc între ele.

Fiindcă se lipesc, nu este nevoie de o barieră continuă care să le mențină unite la baza acoperișului, de aceea între parazăpezi există distanță, de obicei în două sensuri.

Motivul pentru care oamenii au nevoie de ele și de ce ele apar mai ales pe casele vechi se datorează faptului că anumite șindrile, în special cele din ardezie, oțel, polimeri nu rețin foarte bine zăpada. Cu alte cuvinte, sunt suficient de alunecoase încât zăpada cade de pe acoperiș.

Acest lucru înseamnă că atunci când stratul de deasupra acoperișului se topește, zapada cade toată odată.

Vestea bună este că parazăpezile sunt ușor de instalat pe un acoperiș nou sau pe unul deja existent. Ele dau un plus de stil și frumusețe, de asemenea.

Parazăpezile trebuie să fie fixate aproape de baza acoperișului, indiferent de tipul de acoperiș.

Pe acoperișurile unde se acumulează o cantitate mare de zăpadă sau lungimea fantei este mai mare de 8-10 metri, va fi nevoie de un al doilea rand de parazăpezi.

Pentru a reduce forța zăpezii asupra parazăpezii, este bine să se pună sfartecatoare simple de zăpadă pe acoperiș. Această combinație dintre parazăpadă și cârlige facilitează distribuirea proporțională a tracțiunii pe parazăpadă.

Cantitatea de zăpadă de pe un acoperiș depinde de clima locului, de tipul de precipitații, de relieful mediului, de altitudinea locului, de forma acoperișului, de efectele vântului și de schimbările termice în pereții exteriori.

Pe acoperișurile de metal și nu numai, parazăpezile sunt foarte utile. Odată cu instalarea lor, zăpada nu va mai cădea de pe acoperiș. Aceasta va rămâne acolo până se va topi.

Astfel, se va elimina riscul afectării diverselor obiecte și persoane, care s-ar putea afla sub acoperiș. De asemenea, din momentul în care se parazăpezile sunt instalate se evită acumularea de zăpadă și gheață la streașină, jgheab si distrugerea lor ulterioară.

Așadar, pentru a vă proteja atât propria viață, cât și diversele obiecte, cel mai bine este să vă instalați parazăpezi pentru acoperiș.

Cunoașterea pericolelor

Cantitățile mari de gheață și zăpadă pot cauza serioase probleme casei. Printre acestea se numără:

– Leziuni cauzate de zăpadă sau gheața ce cad de pe acoperișurile înclinate

– Căderea acoperișului, în special a celor cu panta mica

– Intoxicarea cu monoxid de carbon care este o consecință a coșurilor de fum sau a gurilor de aerisire blocate

– Daune provocate de dopurile de gheață de la marginile acoperișurilor și jgheaburi.

Zăpada este iubită de toată lumea, dar dacă nu știm cum să gestionăm situația când au loc căderi masive de zăpadă, pot apărea diverse probleme serioase dificil de rezolvat, de aceea in sistemul de acoperis Wetterbest, specialistii Texyda Rom va recomanda si sistemul de parazapezi.